Rosiile bio Matca

Rosiile bio Matca

Dacă aş fi fost scriitor cu ştaif, în mod normal ar fi trebuit să trec în revistă bolile şi dăunătorii acestei culturi, descriindu-le în amănunt. Cum nu am pretenţii de a fi un astfel de scriitor, fireşte, nu voi face acest lucru; din mai multe motive, cu care nu am să vă consum rabdarea şi timpul. Am să fac, în schimb, alt ceva. Am să descriu metodele profilactice şi de tratare ale celor mai răspândite şi sâcâitoare dintre bolile tomatelor. Cu mai puţine cuvinte, vă voi prezenta câteva „reţete medicale”. Paradoxal sau nu, veţi constata, dragii mei, că multe dintre „reţetele culinare” ţin loc şi de remedii de leac.

Pentru început, însă, trebuie să reţinem, însă,  ceva foarte important (eu o numesc una dintre regulile de aur ale gradinăriei): „o plantă sănătoasă, cu greu va putea fi atacată de boli sau dăunători”. De aceea vom face tot ce ne stă în… cunoştinţe pentru a o ajuta să-şi creeze un sistem imunitar impecabil.

Una dintre cele mai temute boli ale tomatelor, care este în stare într-un timp foarte scurt să pună la pământ întrega recoltă şi ceva pe deasupra, este fitoftoroza, boală micotică, declanşată de o ciupercă neşăţioasă, cu un nume exotic, altminteri:Phytophthora infestans. Dar, să ştiţi, dragi grădinişti, că avem ac şi de cojocul ei.


Cu ce  începem? Cu seminţele, fireşte. Ca pe viitor, planta ce va să se nască, să plesnească de sănătate trebuie, mai întâi de toate, să tratăm şi să călim seminţele. Cum? Înainte de a fi însămânţate, ele vor fi ţinute în: apă de cenşă, sau apă oxigenată de concentraţie 1%, sau în suc de aloe vera, în soluţie de acid boric sau bicarbonat de sodiu, în infuzie din: urzică, urzică + coada calului, rostopască, tătăneasă, etc. Fireşte, vom alege una, maximum două, dintre variantele înşirate. Căt timp le ţinem? De la căteva ore până la câteva zile. Apoi urmează călirea. Toate aceste modalităţi le avem descrise în amănunt într-un material separat: „E vremea semănatului”.

Una  dintre cele mai simple şi la îndemână metode este aceea de a ţine câteva zile la rând seminţele în plin soare, cât de multe ore pe zi va fi posibil.

Magazine

Magazine în ţară
Magazine online
vezi toate magazinele
Mesajul a fost trimis cu succes. Va vom contacta in maxim doua zile lucratoare. ×
Mesajul nu a putut fi trimis. ×